1. Tu eşti nemărginirea cea sublimă,
Chiar dincolo de-orice s-a conceput.
Nu desluşim Fiinţa Ta divină,
Mister de nepătruns, necunoscut.
Şi totuşi, Tu nu eşti în definiţii, nici în formule, dar nici în concept.
Eşti nevăzut, văzut prin fascinaţii, din ce-ai creat, preasfinte Arhitect.
2. Ca universul este simfonia,
E cântecul etern şi minunat,
E capodopera slăvită, armonia
La care Tu, Sfânt Autor, nu ai semnat.
Pământul e şi el o melodie, dar are distonații în acord.
În sunetele sale doar, se ştie, a introdus vrăjmaşul dezacord.
3. Orice lucrare are o pecete
Un cod fixat de Tine, Creator.
Şi flora, fauna, au pe-ndelete
Respect de Tine, Sfânt Legiuitor.
Şi crinii, și ferigii, trandafirii, cu frunzele ţesute-n broderii,
Nu-s martori toate? Mâna Nemuririi le-a dat prin forme, nuanţe cât
mai vii.
4. Privesc pe cer puzderia de stele
Cum în cadenţă se rotesc perfect.
Sunt copleşit, uimit privind la ele.
Simt cauza, privind aşa efect.
Tu ai un orologiu‚ Cartea Sfânta; ea sună orişice eveniment.
Ştiinţa doar de ce-ai creat cuvântul, dar Biblia‚ de Tine.
5. În adevăr mă-nchin şi-n Duh, o, Tată,
Ce nepătruns şi necurpins persişti.
Ateii, ah‚ vor plânge amar odată,
Când vor vedea că totuşi‚ Tu exişti.
Exişti! căci însuşi Tu eşti Existenţa, de-aceea eşti pe veci nemuritor.
Sunt mic să Te descriu, eşti Providenţa, dar Te slăvesc în vecii vecilor.
