Bade, pălărie nouă,
Tu mi-ai rupt inima-n două,
Tu mi-ai rupt-o tu mi-o coasă,
Cu fir roșu de mătase.
Când mă uit în urma ta,
Mi se rupe inima,
Când te văd pe drum trecând
Dorurile mă cuprind.
Badea-i om de omenie,
Dar sărutu-l nu-l prea știe,
Și mă roagă ziua toată
Ca să-l mai sarut o dată
Io-l sărut de nu mai pot,
Și el nu-nvață deloc.